Pensiunea Castelul Lupilor Transilvania Deva

Mai multe imagini

Castelul Lupilor Transilvania isi primeste oasteptii in 13 camere din care 8 sunt camere duble si 5 sunt camere single. Camerele sunt dotate cu TV Satelit , Internet Wireless , Grup sanitar propriu. Fiecare camera are tematica ei specifica. Astfel punem la dispozitia turistilor camera egipteana, camera de tortura, camera chinezeasca, camera romana, camera taraneasca, Apartamentul regal, camera printesei.

La restaurantul nostru puteti servi preparate din bucataria international si nationala. Avem si o vinoteca unde veti gasi o gama variata de vinuri, atat romanesti cat si internationale.


Chiar si Roma exista datorita lupului....

Romulus şi Remus (771 î.Hr.¹- 5 iulie 717 î.Hr. Romulus) (771 î.Hr.- 21 aprilie 753 î.Hr. Remus), fondatorii tradiţionali ai Romei, au apărut în mitologia romană drept cei doi fii ai preotesei Rhea Silvia, avându-l ca tată pe zeul războiului, Marte. Conform legendei înregistrate de către Plutarh şi Livius, Romulus a servit ca primul Rege al Romei.

Lupul, simbol al inteligenței, dreptății și nesupunerii, apare foarte des în viața dacilor. Ei foloseau capetele de lupi și șerpi pentru steagurile de luptă, sunetul produs în timpul alergării amplificând rezonanța sonoră. (Un tip de stindard similar era răspândit la sarmați, de la care l-au preluat diverse unități militare romane, de cavalerie, începând din secolul II d.Hr. sub denumirea „draco” (dragon, balaur); purtătorul de stindard tip draco se chema „draconarius”.)
În goana calului, aerul care pătrundea prin gura larg deschisa a lupului scotea sunete şuierătoare, însoţite de zgomotul solzilor care se loveau între ei. Luptătorii purtau pe faţă măşti de lup sau urs înspăimântându-i pe duşmani cu sunete îngrozitoare

Legendele despre misiunea de creștinare a Sfântului Andrei spun că acesta a fost trimis în „tărâmurile lupilor”, unde a fost însoțit și călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb.
Lupul a fost întodeauna considerat simbol al dacilor, iar unele legende spun că Marele Lup Alb, considerat căpetenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei.
Dacii aveau ca totem lupul, cel mai feroce animal din această zonă, singurul care nu poate fi îmblânzit sau dresat. Războinicii neînfricaţi se identificau cu acesta, numindu-se ei înşişi lupi (daos- îsemnând lup în dialect traco-frigian,) sau cei care sunt asemenea lupilor.

O tradiţie a oamenilor lupi este atestată de Herodot şi pentru neuri, locuitori străvechi ai actualului pămînt românesc :
„Aceşti oameni au reputaţia de a fi vrăjitori, căci atît sciţii, cit şi elinii stabiliţi in Sciţia spun că o dată pe an fiecare dintre neuri se preschimbă în lup, pentru puţine zile, şi că pe urmă îşi recapătă îndată forma”.
Stindardul national al dacilor era format dintr-un dragon ridicat in varful unei sulite. El este figurat pe numeroase metope ale Columnei Traiane iar romanii insisi i-au dat denumirea de draco. Acest dragon era format prin ingemanarea a doua animale: capul de lup si trupul de sarpe, ambele avand o simbolistica foarte bogata si plina de surprize.
Stindardul dac este in sine un simbol initiatic ascunzand in sine atat imaginea Principiului cat si imaginea Centrului Spiritual al lumii.

Sub semnul lupului

Dragonul cu cap de lup si corp de sarpe sintetizeaza in sine insusi intregul simbolism zamolxian intrucat atat lupul cat si sarpele sunt simboluri ale Principiului-Zamolxe care manifestandu-se in cadrul ciclului se "descompune" in energiile creatoare, masculin si feminin, zeul si zeita, Apollo si Artemis, desemnati prin serpii Caduceului Hermetic ce tind sa se reuneasca in varful sau in ceea ce filozofii medievali numeau Aor sau realizarea deplina a Marii Opere Alchimice.
Din legendele antichitatii aflam ca Apollo/Zamolxe se mai numea si Lycos ceea ce se traduce prin lup iar, printr-o asimilare fonetica deloc intamplatoare Lycos devine ceea ce in greaca inseamna lumina. Nu intamplator insula sfanta a lui Apollo se numea Leuke (Alba, Luminoasa) echivalenta fiind cu Avalonul celtic si cu insula fericitilor din mitologia greaca. Prin urmare, Apollo/Zamolxe este Marele Lup Luminos. In plan material el este Soarele, Cerul cel care da lumina atat de necesara vietii.
Legenda spune că, în vremuri uitate, un preot al lui Zamolxis cutreiera fără răgaz pământurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, transmițând geto-dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Fără a fi în vârstă, avea părul și barba albe ca neaua, iar credința, curajul și dârzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni și de Zalmoxis însuși, ci și de fiare. Zeul, dându-și seama de valoarea slujitorului său, îl oprește la el, în munți, pentru a îl avea aproape.
Departe de oameni, preotul continuă să slujească cu aceeași determinare ca și înainte. În scurt timp, fiarele Daciei au ajuns să asculte de el și să îl considere conducătorul lor. Cel mai mult îl îndrăgeau lupii, căci aceștia erau singurii fără conducător, numai foamea ținându-i în haită.
După un timp, Zalmoxis vorbește cu preotul său și decide că a venit timpul ca acesta să îl slujească în alt chip, astfel îl transformă în animal. Însă nu în orice animal, ci în cea mai temută și mai respectată fiară a Daciei, într-un Lup Alb, mare și puternic, dându-i menirea să adune toți lupii din codri pentru apărarea tărâmului.
Locul unde s-au intalnit toati lupii din Dacia este chiar aici sub picioarele Voastre.Lupii fiind foarte obositi au baut din apa a doua izvoare locale care la instant s-au transformat in apa minerala ...MAI TR DEZVOLTAT..

Astfel, de câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor, era de ajuns doar să se audă urletul Marelui Lup Alb și de oriunde ar fi fost, lupii săreau să îi apere pe cei care le deveniseră frați. Lupul Alb însă era și judecător, pedepsind lașii și trădătorii.
Într-o zi însă, Zeul îl cheamă din nou pe slujitorul său la el, de această dată pentru a-i da posibilitatea să aleagă, pentru ultima oară dacă vrea să rămână lup sau să redevină om. Cu toată mâhnirea pe care o poartă în suflet, știind ce vremuri vor urma, decide să rămână alături de Zeul său, sperând că astfel să slujească mai cu folos ținutul și poporul său.
Cu toată vigilența geto-dacilor, a lupilor și a Marelui Lup Alb, romanii reușesc să se infiltreze în rândurile lor și, în apropiere de marea invazie, sădesc în sufletele unor lași sămânța neîncrederii față de Marele Zeu. Astfel, unii daci încep să se teamă că Zeul nu le va fi alături în marea bătălie, iar trădătorii cuprinși de frică încep să omoare toți lupii ce le ieșeau în cale în speranța că unul din aceștia va fi Marele Lup Alb al cărui cap îl vor putea oferi romanilor în schimbul vieții lor.
Lupii, câți au mai scăpat fug în inima munților spre a nu mai revenit niciodată în ajutorul fraților ce îi trădaseră. Lupul Alb și Zalmoxis se retrag în Muntele Sacru de unde vor privi cu durere în inimi cum geto-dacii vor fi înfrânți de romani din cauza trădării.
Printre sihaştrii din Munţii Carpaţi circulă o legendă conform căreia ultimul preot al lui Zamolxis l-a cunoscut pe Iisus şi apoi pe Apostolul Andrei. Ei vorbesc despre o „taină” a trecerii dacilor la creştinism păstrată de-a lungul timpului şi transmisă de la un pustnic la altul, ca expresie a continuităţii de credinţă pe aceste meleaguri.
Se presupune că vechile credinţe şi ritualuri ale populației precreștine au fost înglobate în noua religie. Spre exemplu, interdicţia de a lucra în ziua Sfântului Andrei, ziua fiind sub interdicţia lupilor. Noaptea premergătoare sărbătorii Sfântului Andrei (29/30 noiembrie) este concepută ca sabat al strigoilor şi al lupilor.
În această noapte, în special la sate, se practică încă ritualuri ciudate, din credinţa că astfel se pot găsi mai uşor protecţia de toate relele, bunăstarea şi chiar dragostea.
Însă, pe de altă parte, există credinţa că este momentul pentru a se lua măsuri de apărare împotriva duhurilor rele. Spiritele malefice ale celor decedaţi au, în această noapte, puteri sporite.
Această noapte se spune ca ar fi cea în care duhurile malefice numite în tradiţia populară strigoi, moroi sau pricolici – au o putere mai mare decât în restul anului şi sosesc printre oameni să le facă rău. Acum, puterea lupului e cea mai vie el fiind singurul animal care poate devora aceste spirite malefice si Magia populară are rol de protecţie împotriva acestora, culminând cu noaptea specială a Sfântului Andrei ,Ovidenia, Ziua Luminii – Filipul cel Şchiop
Anumite obiceiuri legate de ziua Sfântului Andrei ca: tăierea de ramuri din copaci şi plantarea de grâu în vase cu apă, pentru a fi păstrate pentru Anul Nou, amintesc de rituri agrariene mai vechi.

Practicile şi superstiţiile lycantropice au dăinuit din cele mai vechi timpuri pînă astăzi în România. Obiceiuri care se mai văd si astăzi prezintă oameni care poartă mască de lup. Măştile populare aceste măşti de lup cu măştile de lemn ale capetelor de şacal din Egiptul antic. Credinta în lycantropi (oameni-lupi) a conservat dupa el fragmente rituale dintr-un cult al lupului.
Numele Daoi sub care erau cunoscuţi dacii în antichitate devine în dialectul traco-frigian daos, care în tălmăcire înseamnă lup. Prin urmare, dacii se identifică cu lupul, animal totemic desemnându-l pe Marele Zamolxe/Apollo. Mai mult , printr-o altă asimilare lingvistică, atât Daos, cât şi daoi, se reduc la epitetul dioi, nume ce-l dădeau grecii, pelasgilor, locuitorii din nordul Dunării de Jos, din Dacia străveche, pe care îi considerau „ cei mai vechi oameni de pe pământ” deci oameni primordiali!
Legatura dintre lupi si daci este cea mai cunoscuta imagine pe care o avea antichitatea referitor la stramosii nostri. Dupa anticul Strabon, dacii au fost astfel numiti dupa cuvantul Daoi - lup in frigiana. Steagul dacilor, dragonul cu cap de lup este unic in lume. Se mai presupune ca isi trageau numele de la un stamos mitic – Kandaon, zeu al razboiului peste toate triburile trace. Unii cercetatori cred ca era un simbol al sanctuarelor Daciei. Dacii adorau cu sfintenie pe cel considerat capetenia lupilor, tainicul Lup Alb.
Prin urmare, concluzia care se impune de la sine, urmând datele expuse este că Dacii se considerau Fii Marelui Lup Luminos – Zamolxe/Apollo.